Eroinele - Femei românce și cehe din trecut și prezent
Deschiderea expoziției - 08.03.2021 | ora 18:00
Expoziția va putea fi vizitată până pe 11 aprilie.
Expoziția "Eroinele" este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, care au avut sau au în continuare contribuții importante în dezvoltarea și progresul social, cultural, științific și economic. Scopul este de a transmite poveștile lor impresionante, dar și de a aduce un omagiu celor care au luptat pentru lumea pe care o cunoaștem astăzi – o lume în care libertatea și egalitatea sunt drepturi fundamentale, recunoscute pentru toate categoriile sociale.
Republica Cehă a sărbătorit în 2020 un moment important: 100 de ani de la promulgarea legii prin care femeile au căpătat drept de vot. Cu această ocazie, studenții Facultății de Design și Arte Ladislav Sutnar au realizat, sub îndrumarea Renátei Fučíková, o serie de ilustrații prin care aduc un omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei și celebrează reușitele tuturor acelor femei care au avut curajul să își urmeze propriul drum. Acestea vor fi expuse alături de o selecție de povești ale unor femei remarcabile din România, din cadrul celor două volume intitulate „Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă”, publicate în anul 2018 la editura Univers, proiectul fiind inițiat de către DeBasm - Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România. Scurtele povești sunt însoțite de o serie de ilustrații văzute prin ochii unui grup de tinere ilustratoare profesioniste din România.
„În 2020, Centrele Cehe au celebrat femeile. Femei al căror curaj, competență, forță interioară și tenacitate servesc astăzi drept punct de referință. [...] Este o listă impresionantă a femeilor aparținând bazinului ceh-moravian, de-a lungul istoriei și în toate domeniile de activitate! Femei cărora nu le-a fost și nu le este frică să fie puternice în pozițiile lor, în opinii, responsabilități și funcții – și asta în ciuda circumstanțelor istorice, așteptărilor sociale sau a convențiilor culturale pe care le-au înfruntat. Unele dintre ele sunt mult lăudate și au fost chiar și în zilele lor, altele au căzut, pe nedrept, în obscuritate.” (Ondřej Černý, Director General al Centrelor Cehe)
„Proiectul Nesupusele reprezintă o evidențiere extrem de necesară și un omagiu adus contribuției substanțiale a femeilor din istoria recentă a României. Selecția de ilustrații din cadrul expoziției Eroinele oferă un set de argumente, atât vizuale cât și ideatice, care susțin ideea de eliberare de orice fel de constrângere, fie ea socială, culturală sau politică. [...] Poveștile, împreună cu ilustrațiile, invită cititorii la o lectură alternativă asupra istoriei României moderne. Cele două volume care stau la baza selecției din cadrul expoziției Eroinele aparțin autoarelor Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grünberg și Victoria Pătrașcu.” (Laura Grünberg, profesor universitar, Departamentul de Sociologie al Universității din București)
Eveniment organizat de Centrul Ceh București și Muzeul de Artă Vizuală Galați, împreună cu DeBasm - Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și Facultatea de Design și Arte Ladislav Sutnar.
Fotografii surprinse în timpul vernisajului
Foto: Eduard Wischegg