Proiecție film “Pădurea domestică”
Pădurea Domestică/Taming the Garden (Georgia, 2021)
Regie: Salomé Jashi
Un om puternic, un fost prim-ministru al Georgiei, are un hobby aparte. Cumpără și colecționează arbori seculari - unii fiind înalți cât un bloc de 15 etaje - și îi plantează pe coastă, în grădina sa privată. Evident că pentru a-i dezrădăcina și a-i transporta, operațiunea e la fel de complexă, pe cât e grandoarea acestor arbori: alți copaci trebuie să fie tăiați, cabluri electrice trebuie mutate și noi drumuri trebuie create prin plantațiile de mandarini. Explorând relația omului cu mediul și a unei comunități cu un astfel de arbore care îi marchează existența și, care, la un moment dat, dispare, filmul abordează subtil etica protecției mediului, fără excese și ostentație, deși tema dezrădăcinării, cu care ne-am obișnuit în plan metaforic, capătă o formă opresivă și tangibilă. Cadența acțiunii e în deplin acord cu ritmul naturii: demnă, fără grabă, căci controlul oricum nu e în mâna celor mulți. E un film poetic și politic totodată, cu un discurs puternic, care sondează multiple straturi social-politice și psihologice, păstrând în același timp o atmosferă meditativă, probabil cea mai potrivită, de fapt, pentru a „trăi” natura ca o experiență.
Premii:
- Premiul pentru Cel Mai Bun Film - Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot”, Erevan (2021);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Film - Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays, Ucraina (2021);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Film - Festivalul Internațional de Film Jameson CineFest, Miskolc, Ungaria (2021);
- Premiul Juriului Tânăr - Cinéma du Réel, Paris (2021);
- Premiul Publicului - Festivalul Internațional de Film Documentar FICUNAM, Ciudad de México (2021);
- Premiul Puma - Festivalul Internațional de Film Documentar FICUNAM, Ciudad de México (2021);
- Premiul pentru Cea Mai Bună Imagine - Festivalul de Film Tacoma, S.U.A. (2021).
Filmul a fost nominalizat la Premiul pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul de Film Sundance (2021), Festivalul Internațional de Film São Paulo (2021), Festivalul de Film Sydney (2021), Festivalul Internațional de Film Reykjavik (2021), Festivalul Internațional de Film Documentar DOCVILLE, Leuven, Belgia (2021), Festivalul Internațional de Film Crossing Europe, Linz, Austria (2021) etc.
Regizoare, scenaristă, director de imagine, producătoare, Salomé Jashi s-a născut la Tbilisi, Georgia, în 1981. A studiat mai întâi jurnalismul și a lucrat ca reporter timp de câțiva ani. În 2005, a primit o bursă de la British Council pentru a studia filmul documentar la Royal Holloway, Universitatea din Londra.
Salomé Jashi este fondatoarea a două companii de producție: Sakdoc Film și Microcosmos, ambele producătoare de documentare și ficțiune de înaltă calitate artistică. A fost bursieră a Bursei Nipkow în 2017 și a programului DAAD Artists-in-Berlin în 2020.