Expoziția deschisă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați, cu titlul “Dan Covătaru - Între Metaforă și Simbol” aduce în atenția publicului un creator a cărui operă este semnificativ legată de orașul Galați, nu doar prin amprenta durabilă pe care a lăsat-o asupra peisajului urban, ci și prin rolul său catalizator în promovarea și revitalizarea artei contemporane, care permite o reînnoire constantă a discursului artistic.

 

 

Conexiunea cu Galațiul este evidențiată de prezența uneia dintre primele sale creații de mare anvergură, „Receptor”, care domină malul Dunării încă din 1977. Această lucrare monumentală, realizată cu prilejul celei de-a doua ediții a taberelor de sculptură în metal de la Galați, a devenit un reper emblematic în peisajul cultural al orașului. Dincolo de impactul său vizibil asupra peisajului artistic gălățeani, influența lui Dan Covătaru s-a extins în mod semnificativ prin activitatea didactică prolifică la catedra de sculptură a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, unde a contribuit decisiv la formarea unui număr relevant de artiști, dintre care, peste 90% formează astăzi baza activă a sculpturii contemporane în orașul de la Dunăre.

Prezenta expoziție relevă o serie de lucrări, sculpturi și desene, realizate într-o varietate de materiale și tehnici, care aduc în atenția publicului o panoramă a experimentării artistice și a inovației estetice. Lucrările lui Dan Covătaru, prezentate cu această ocazie, reflectă o explorare profundă a limitelor expresivității și a dialogului continuu între formă și substanță, între vizual și conceptual. Astfel, în acest context se conturează diverse interacțiuni între forme geometrice și organice, relevând o dialectică între structura riguroasă a civilizației moderne și vitalitatea formelor naturale.

Totodată, sculptura de exterior evidențiată în prezentul catalog subliniază un angajament constant în modelarea mediului, care armonizează și exaltă natura, iar uneori se distanțează de aceasta, creând astfel o comunicare complexă între om și spațiul pe care îl ocupă. Astfel integrată, creația lui Dan Covătaru denotă o abordare marcată de o conștientizare profundă a materialului și a interacțiunii acestuia cu mediul înconjurător, conferindu-le lucrărilor sale o monumentalitate distinctivă.

Un alt aspect esențial al creației lui Dan Covătaru este cultivarea sculpturii ca semn, unde fiecare lucrare este augmentată la nivel de simbol sau metaforă. Această abordare îi permite să îmbine elementele mitologice ale spațiului românesc cu o viziune profund sincronizată momentului actual, amplificând astfel valoarea intrinsecă a fiecărui element sculptural. Acest merit este cu atât mai notabil cu cât, în sculpturile sale, Dan Covătaru reușește să îmbine realul cu imaginarul, generând expresivitate prin construcția robustă și totodată atentă calculată a volumelor, combinată cu o stilizare subtilă, rezultată din procesul de sinteză. Abilitatea de a crea un echilibru între concret și abstract, între planul material și cel ideatic, conferă astfel lucrărilor sale o profundă valoare expresivă și conceptuală.

Procesul explorator de reinterpretare a mitologiei și de transpunere a acesteia în forme contemporane este totodată un exercițiu stilistic dar și un act de confruntare creativă cu materia sculpturală. Dan Covătaru își elaborează structurile cu o atenție deosebită, alternând simplitatea elocventă a planurilor tăiate decis cu exuberanța unor detalii încărcate de plasticitate, care aduc o notă de vitalism subtil și bine organizat. Astfel, creația sa nu este suficient să fie privită doar ca o expresie a formei, ci trebuie înțeleasă ca o adevărată declarație artistică ce explorează teme profunde, păstrând totodată un dialog constant între tradiție și inovație. Această abordare reflectă o disciplină riguroasă în gestionarea formei și volumului, în care accentul cade pe esența structurală a compoziției, mai degrabă decât pe detaliile de suprafață, generând astfel o tendință centripetă, în care volumele adiacente sunt deconstruite în raport cu ideea esențială care a stat la baza lucrării. Creațiile sale aduc în atenția privitorului spațiul tridimensional și totodată reușesc să capteze esența unor concepte abstracte, precum echilibrul, tensiunea și spiritualitatea. În acest sens, sculpturile sale pot fi înțelese ca meditații asupra condiției umane și a relației acesteia cu lumea fizică și metafizică, punând în lumină conexiunile subtile dintre om și univers.

Prin aceste căutări continue, în care adâncește metafora și potențează simbolul, Dan Covătaru se impune ca o figură centrală în sculptura românească contemporană, explorând subtil relația dintre materie și spirit, formă și semnificație, și oferind o totodată o experiență estetică complexă, care invită la meditație și la o reflecție extinsă asupra legăturii dintre om, natură și transcendență, subliniind astfel interacțiunea dintre material și imaterial, dintre concret și intangibil.

 

Eduard Costandache - curator

 

 

 

Câteva gânduri la expoziția „Între metaforă și simbol” din cadrul Muzeului de Artă Vizuală Galați - autor Dan Covătaru, curator Eduard Costandache.

 

Poeții și filosofii recunosc în copilărie vehicolul necesar pentru a străbate experiența vieții ca artist. Este evident, contemplând expoziția „Între metaforă și simbol”, că maestrul Dan Covătaru și-a menținut vie starea de grație a jocului, dispoziția ludică.

Jocul este o experiență rituală, inițiatică; prin joc, copilul ca și artistul, poetul, își creează propriul ritual la capătul căruia se metamorfozează întrupându-se ideatic în obiectul oferit apoi contemplării. Contemplând obiectele de artă astfel create, publicul are șansa să refacă experiența inițiatică a artistului.

Dar care este miza unei asemenea inițieri?

Obiectele create de maestrul Dan Covătaru au un caracter ritual: iată calul de lemn, simbol al aventurii și al bărbăției, care, odată înaripat, devine metaforă și himeră a aventurii spirituale; iată corabia, simbolul transcenderii limitelor geografice și metaforă a trecerii către tărâmul de dincolo, trecere vămuită de către miticul Caron; iată cotiga, simbol al unei copilării petrecute pe meleaguri ieșene, evocând metaforic învingerea inerției (de către copiii aburcați pe dânsa) și libertatea țipată sub formă de pasăre, dar și starea de echilibru dinamic între gând și faptă, între trecut și viitor, între profan și sacru; iată nuditatea maternală repliată protector în jurul germenului de viață. Acestea și multe altele nu fascinează însă doar prin haloul semnificativ, prin referențialitatea lor (există și alte obiecte în afara celor create de maestrul Dan Covătaru care ne pot împărtăși aceeași simbolistică), ci mai ales prin ele însele.

Atingem astfel problema capitală a filosofiei artei: e frumos pentru că îmi place, sau îmi place pentru că e frumos?

Arta inițiatică la care ne cheamă maestrul Dan Covătaru argumentează în favoarea celui de-al doilea caz, în favoarea frumosului ireductibil, a frumosului ca realitate obiectivă: o dată prin caracterul abstract al acelor exponate care ni se înfățișează ca jucării secrete, deoarece, din moment ce sesizăm și ceea ce nu înțelegem, înseamnă că frumosul și realitatea au o întemeiere obiectivă, că au rațiuni pe care rațiunea omenească nu le înțelege; apoi, prin evocarea copilăriei și a eternului său erou, care nu s-ar minuna și nu s-ar bucura de ceea ce există în jurul său, dacă nu ar simți și nu ar intui prezența alterității absolute, a realității în sine pe care am ajuns ca adulți, prin educație, să nu o mai vedem, să o ignorăm.

Expoziția maestrului Dan Covătaru ni se oferă ca o terapie, pentru revigorarea simțului vederii (subsumat nevoilor supraviețuirii), pentru revigorarea capacității de a sesiza realitatea în fondul ei de mister. În acest context, gestul creator ni se descoperă ca trăire (posibilă doar în raport cu ceva real) ca ieșire în întâmpinarea realității pentru a zămisli realitate, adică taină.

Frumusețea nu este numaidecât dulce, liniștitoare (cum suntem de multe ori ispitiți să o credem); este și teribilă, și înspăimântătoare – adică reală. Maestrul Dan Covătaru ne primește întru contemplare, anume în templul la edificarea căruia muncește de o viață – unde avem șansa de a trăi anamneza propriei copilării și (cine știe?) poate chiar revelația realului.

 

Codrin Vasiloancă-Smirnoff - critic de artă