Muzeul Revoluției

Muzeul de Artă Vizuală vă invită la filme documentare KineDok powered by One World Romania Joi, 5 octombrie, începe cea de-a noua ediție a programului european KineDok, partea a doua, cu filmul “Muzeul Revoluției”, ce va fi proiectat de la ora 18.00.

 

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locuri din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.

 

MUZEUL REVOLUȚIEI (Croația / Serbia / Republica Cehă, 2021)

Regie, imagine: Srđan Keča

 

 

„A bătut vântul în timpul nopții și ne-a distrus planurile”, spune proverbul din deschiderea filmului. Cuvintele se referă la un plan din 1961 pentru a se construi un muzeu grandios în Belgrad, un tribut pentru Iugoslavia socialistă. Muzeul ar fi fost înființat pentru a comemora viețile oamenilor din Iugoslavia, însă proiectul nu a avansat mai mult de construcția subsolului. Clădirea abandonată spune acum o poveste foarte diferită față de cea imaginată acum 60 de ani. În spațiul umed și întunecat trăiesc proscrișii unei societăți remodelate de capitalism. Filmul se concentrează pe o fată care câștigă bani din spălarea parbrizelor mașinilor, împreună cu mama ei. Fata are o prietenie strânsă cu o femeie în vârstă, care locuiește, de asemenea, în acel subsol. În timp ce orașul în care locuiesc se transformă, cele trei femei găsesc un refugiu una în cealaltă.

 

Premii și festivaluri:

Sarajevo Film Festival 2022, Premiul pentru Cel mai bun documentar

IDFA International Documentary Film Festival Amsterdam 2021

Trieste Film Festival 2022

Crossing Europe Film Festival 2022

Beldocs Festival 2022

Big Sky Documentary Film Festival 2023

Festival International Jean Rouch 2022

 

Srđan Keča este regizor, cercetător și educator. Mediu-metrajele sale au fost proiectate la cele mai importante festivaluri de film documentar, ca Ji.hlava sau IDFA, în timp ce instalațiile sale video au fost expuse în contexte precum Bienala de Arhitectură de la Veneția sau la Whitechapel Gallery. Documentarul său de debut ca regizor, “Muzeul Revoluției”, a avut premiera la IDFA 2021. Keča este absolvent al Ateliers Varan și al Școlii Naționale de Film și Televiziune din Marea Britanie (NFTS). Din 2015 lucrează ca profesor asistent în cadrul Departamentului de Artă și Istoria Artei de la Universitatea Stanford.

 

Invitatele serii vor fi Silvia Malcea, psiholog specialist autonom în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galaţi și Laura Ghecenco, notar public, voluntar în cadrul Programului “Ajungem Mari”.

 

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile

 

Organizator local: Muzeul de Artă Vizuală Galați

Organizator național: Asociația One World Romania

Parteneri: Institute of Documentary Film (Republica Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croația), Chai Khana (Georgia)

Cu sprijinul: Creative Europe - MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei

 

Partener de monitorizare: mediaTRUST Romania

Online: www.kinedok.net/ro | www.oneworld.ro

Facebook: www.fb.com/kinedokromania

Instagram: www.instagram.com/kinedokromania

 

 

Galerie foto