The Earth Is Blue as an Orange

Proiecție specială și dezbatere organizate de Muzeul de Artă Vizuală Galați, Asociația One World România și KineDok România, joi, 24 martie, la ora 18:00.

 

Muzeul de Artă Vizuală Galați, One World România și KineDok România organizează joi, 24 martie, ora 18:00, la sediul muzeului, o proiecție specială a filmului „Pământul e albastru ca o portocală” / „The Earth Is Blue as an Orange” [Ucraina, Lituania, 2020, 74’]. Evenimentul trage un semnal de alarmă cu privire la situația actuală din Ucraina, iar proiecția va fi însoțită de o dezbatere, care îi are ca invitați pe Valentina Cornea, doctor în sociologie, Natalia Serebriannikova și Hanna Serebriannikova, refugiate ucrainene. Dezbaterea va fi moderată de Ada-Simona Biriș, organizator KineDok la Galați.

Natalia Serebriannikova este istoric, cercetător în antropologie, filolog, doctor în etnologie, fondator al Centrului de Tehnologii de Comunicare „Argentum” din Odesa. Hanna Serebriannikova este fiica sa și este regizor de teatru.

,,În lumina ultimelor evenimente, un cineast contemporan nu are cum să-și îndrepte camera asupra unei scene de război fără să conștientizeze că imaginile produse vor fi înghițite de un flux de imagini aproape identice, ce documentează violențe și distrugeri care sunt comise concomitent în alte părți ale lumii. Iryna Tsilyk, regizoarea filmului „Pământul e albastru ca o portocală”, rezolvă această dificultate concentrându-se asupra intrării la facultatea de film a unei tinere ucrainence - un eveniment major în viața ei și a familiei sale, dar care devine neînsemnat când este reașezat în contextul mai larg al existenței lor, respectiv faptul că trăiesc în Donbasul răscolit de război. Această aparentă contradicție între micro și macro se dovedește a fi de fapt o concordanță, cele două sfere influențându-se reciproc: războiul crește fără îndoială miza examenului de admitere, căci este o modalitate de a părăsi realitatea incertă, cu vești alarmante și atacuri nocturne; iar pasiunea pentru cinema a protagonistei și hotărârea ei, odată admisă la facultate, de a face un film despre situația celor rămași acasă este o ocazie pentru retrăirea, când în tonalitate comică, când cu lacrimi în ochi și în glas, a traumelor cauzate de conflict.” (Liri Alienor Chapelan / One World Romania / 2021)

IRYNA TSILYK (născută în 1982 în Kiev) este regizoare și scriitoare din Ucraina, absolventă a Universității Naționale de Teatru, Cinematografie și Televiziune din Kiev. „Pământul este albastru ca o portocală” este debutul ei în documentarul de lungmetraj. De asemenea, Tsilyk este autoarea a opt cărți publicate în țara natală (poezie, proză și cărți pentru copii).

 

Festivaluri și premii:

- Premiul pentru Cel mai Bun Film de Debut – Festivalul Biografilm, Bologna, Italia (2020)

- Premiul pentru Cel mai Bun Film – Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays, Kiev, Ucraina (2020) - Premiul “Spotlight” – Premiile “Cinema Eye Honors”, New York, S.U.A. (2021)

- Premiul pentru Drepturile Omului - Festivalul Internațional de Film Documentar Dokufest, Prizren, Kosovo (2020)

- Premiul pentru Cea mai Bună Cinematografie – International Documentary Association (2021)

- Premiul pentru Drepturile Omului - Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului, Praga, Cehia (2020)

- Premiul pentru Cea mai Bună Cinematografie, Premiul „Bydgoszcz ART.DOC”, Premiul „Grand Prix Bank Millenium” - Festivalul ,,Millennium Docs Against Gravity”, Polonia (2020)

- Mențiune specială - Festivalul Internațional de Film Reykjavik (2020)

- Premiul pentru Documentar - Festivalul Internațional de Film Seattle, S.U.A. (2021)

- Premiul pentru Regie - Festivalul de Film Sundance (2020)

- Premiul “DOXX Spotlight” - Festivalul Internațional de Film Tallgrass (2020)

- Premiul pentru Cel mai Bun Documentar – Premiile Criticii de Film din Ucraina (2020)

- Premiul „Filme care contează” – ZagrebDox (2021)

- Mențiune specială – Festivalul de Film Zurich (2020)

 

Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile. Filmul este subtitrat în engleză și română.

ORGANIZATOR Asociația One World Romania

PARTENERI Muzeul de Artă Vizuală Galați, Kinedok România, Arhiva Națională de Film

 

 

 

Galerie foto